Muzica s-a schimbat. Pianul a început o melodie lentă, curgătoare, care părea să îmbrace întreaga piață într-o mantie de nostalgie. Andrei a făcut un pas înainte, lăsând paharul pe o masă din apropiere. Nu mai era loc de ezitări.
— Elena, a spus el, fixându-i privirea. Nu vreau să te rețin. Știu ce înseamnă plecarea asta pentru tine. Dar înainte să urci în mașina aia... Vreau sДѓ dansez cu tine
Când ultima notă a pianului s-a stins, au rămas așa, nemișcați, sub cerul de plumb al Brașovului. Muzica s-a schimbat
Ea a zâmbit, un zâmbit trist, dar plin de lumină, și și-a pus mâna într-a lui. Nu mai era loc de ezitări
Privirea i s-a oprit asupra Elenei. Ea stătea singură lângă un stâlp de fier forjat, privind spre perechile care se roteau amețitor sub ghirlandele de becuri galbene. Purta o haină lungă, de culoarea vinului, și un fular care îi acoperea parțial zâmbetul melancolic. Se cunoșteau de o viață, sau cel puțin așa se simțea după toți anii în care cuvintele importante rămăseseră nespuse, ascunse în spatele glumelor amicale și al tăcerilor lungi de la metrou.
S-a apropiat de ea cu pași grei, inima bătându-i în ritmul tobelor de pe scenă. Când a ajuns în dreptul ei, Elena a ridicat privirea, iar în ochii ei a văzut aceeași teamă de final pe care o simțea și el.
Elena a încremenit pentru o secundă. Zgomotul lumii din jur a dispărut. Nu mai existau bagaje, bilete de avion sau mii de kilometri distanță. Exista doar el, cu mâna întinsă și o sinceritate care îi tăia respirația.