Matei s-a întors în oraș după șapte ani, purtând în buzunar o scrisoare nescrisă și în minte o singură imagine: chipul Elenei în acea ultimă seară de noiembrie. Orașul părea mai mic, străzile mai înguste, iar aerul mirosea a ploaie și a amintiri pe care sperase că timpul le-a șters.

Se ridică, își luă haina și îl privi drept în ochi pentru ultima oară.

Matei făcu un pas spre ea, simțind o ușurare falsă inundându-i pieptul. Dar ea ridică o mână, oprindu-l.